|
Planorismul la Aeroclubul din Ploiesti a implinit 3 ani de activitate.
Din anul 2004 s-au creat conditiile pentru activitatea de planorism la Aeroclubul teritorial PLOIESTI, ahacked suntem la a doua generatie de tineri planoristi. ** Foto Gallery Planorism la PLOIESTI
Nu voi face un istoric al Aeroclubului de la Ploiesti, nu pentru ca subiectul nu ar merita sau nu as vrea, ci tocmai din motivul ca o astfel de lucrare ar fi mult prea ampla si mi-ar ocupa extrem de mult timp, iar dohackedentarea m-ar scoate, probabil, la pensie. In anii ce vor urma poate voi incerca aceasta “lucrare”. Pentru moment, ma voi rezuma la cateva “repere” ale planorismului prahovean si la “nouliinceput” al acestuia, la noua generatie de planoristi de la Aeroclubul Teritorial PLOIESTI.
Activitatea aeronautica sportiva a inceput la Ploiesti in anul 1936, cand se infiinteaza Aeroclubul “PRAHOVA”, condus de ing. George TINCA, care era sprijinit de societatile petroliere din zona. Activitatea se organizeaza pe aerodromul Strejnic, la 5 km vest de Ploiesti, unde va functiona o scoala de pilotaj pentru zborul cu motor. In anul 1958, prin desfiintarea aeroclubului de la Campina, care a fost infiintat in acelasi an cu Aeroclubul Prahova (1936), pe aerodromul de la Strejnic este adusa toata tehnica de zbor de la Campina si chiar o parte din personal. Se pun bazele unei noi scoli de planorism pentru instructie elementara si superioara. Din personalul navigan, de la Ploiesti, s-au remarcat Paul MANU (sef de pilotaj in perioada 1958-1970, comnadant de aeroclub 1960-1962), Zoltan DEMETER (1960-1962) si Octavian ULICI (1965-1970). In anii 1960 si 1961 la Strejnic sunt organizate Campionatele Nationale de Planorism - zbor distanta, campionate considerate reale succese la acea vreme. Campionatului National de Planorism – Editia a VII-a, 16 – 31 iulie 1960, a fost deschis si planoristilor straini. Au participat cate un concurent din Bulgaria, Ungaria si URSS, iar din Romania au fost selectionati 12 planoristi. Romanii au zburat pe planoare IS-3d, de constructie romaneasca, exceptie facand concurentul Mircea FINESCU, care a zburat pe un planor Jaskolca. Planoristul sovietic a zburat pe un planor metalic de tip Antonov An-15, concurentul ungur a evoluat pe un R-22 SupeFutar, iar concurentul bulgar pe un IS-3d. S-au desfasurat 5 probe si au fost stabilite mai multe recorduri natioanle, din care doua in afara campionatului. Clasamentul general a fost: URSS (locul I), Ungaria (locul II), Romania (locul III cu Emil ILIESCU). Primele locuri in clasamentul national, in ordine, au fost ocupate de: Emil ILIESCU, Mircea FINESCU si Iosif SILIMON, cunoscutul constructor de planoare de la IAR – Brasov, printre care si IS-3d aflate in concurs. In total au fost inregistrati 8732 km zbor de distanta pe traiectele: triunghi 100 km, tel fix cu aterizare: 107; 120; 201 km si un tel fix dus-intors de 105 km. La sfarsitul concursului, pilotul sovietic Mihail VELETNICOV, care a castigat toate probele cu punctajul maxim, a oferit cate un zbor tuturor concurentilor cu planorul Antonov An-15, care a fost o realizare de exceptie in acei ani: constructie complet metalica, profil laminar (semilaminar), ampenaje in “V”.
Recordurile inregistrate au fost realizate de planoristii: Aurelia ROSIANU – 20 iulie 1960 – Viteza = 48,425 km/h, triunghi 100 km, SC-femei: Strejnic – Mizil – Fierbinti – Strejnic; Planor IS-3d. Valeriu POPOVICI – 21 iulie 1960 – Viteza = 56,99 km/h, triunghi 100 km, DC-barbati: Strejnic – Mizil – Fierbinti – Strejnic; planor Bocian; in afara campionatului. Gheorghe GALCA – 22 iulie 1960 – Viteza = 83,82 km/h, tel fix 100 km, SC-barbati: Strejnic – Misleanu; planor IS-3d. Valeriu POPOVICI – 22 iulie 1960 – Viteza = 85,58 km/h, tel fix 100 km, DC-barbati: Strejnic – Misleanu; planor Bocian; in afara campionatului. Aurelia ROSIANU – 22 iulie 1960 – Viteza = 75,692 km/h, tel fix 100 km, SC-femei: Strejnic – Misleanu; planor IS-3d. Aurelia ROSIANU – 28 iulie 1960 – Viteza = 42,969 km/h, tel fix 201 km, SC-femei: Strejnic – Ramnicu de Jos; planor IS-3d. Emil ILIESCU – 28 iulie 1960 – Viteza = 59,04 km/h, tel fix 201 km, SC-barbati: Strejnic – Ramnicu de Jos; planor IS-3d.
Campionatul National de Planorism – Editia a VIII-a, 23 iulie – 2 (7) august 1961, cu invitati straini din Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia si Ungaria, a aliniat la start 16 concurenti romani. Spre deosebire de editia anterioara, la aceasta editie, toti concurentii au zburat pe planoare IS-3d, exceptie facand numai concurentul ceh, care a zburat pe un prototip al planorului Orlik. Clasamentul general a evidentiat: Ungaria (locul I), Romania (locul II - Nicolae MIHAITA), Polonia (locul III). Clasamentul national a fost ocupat in ordine de: Nicolae MIHAITA, Ion ALEXA si Mihai BANDEA. Au fost validate 5 probe din 6 anuntate si au fost hackedulati 9886 km zbor de distanta, fiind inregistrate, din nou, numeroase recorduri nationale (11). Dupa aceasta editie, la Strejnic nu au mai fost organizate campionate de planorism, activitatea de baza fiind instructia elementara si superioara la planorism si zborul cu motor. In anii care au urmat, pana la desfiintarea activitatii de planorism de la Ploiesti, in 1969, instructorul Paul MANU a brevetat 12 promotii de piloti planoristi. Printre planoristii care au “performat” la Aeroclubul Strejnic – Ploiesti au fost: Alexe Ruseni, Baloiu Ioan, Goran Cornel, Berechet Vasile, Ghita Nicu, Durau Florian, Bucurescu Ioan, Preda Ion, Mester Gheorghe, Ulici Octavian, Niculescu Vasile si Zaharia Ioan, insiruiti in ordinea cronologica a obtinerii “C-ului de Argint” in periada 1963 – 1969. Dupa 1969 activitatea de planorism a fost “eliminata” de la Ploiesti, punandu-se accent pe activitatea de zbor cu motor, in anumite perioade aceasta activitate fiind desfiintata de la Bucuresti, de unde au fost efectuate mai multe evaziuni aeriene spre Grecia, Turcia, Austria,… atat de la Clinceni, cat si de la Baneasa. Numerosi piloti performeri au fost concentrati la alte aerocluburi, printre care cel mai important a fost cel de la Bucuresti – Clinceni. Dupa anul 1970 instructorul Paul MANU a activat la Aeroclubul Clinceni – Bucuresti, unde a facut echipa cu Gheorghe SAVASTRE. Trebuie sa mentionez ca am avut onoare de a fi instruit de acestia in perioada 1972-1973, in anul 1974 indeplinind, sub indrumarea lor, probele pentru “C-ul de Argint”, iar in anul 1975 absolvind scoala de instructori planoristi de la Bucuresti - CIPA.
Timp de 34 (35) de ani activitatea de planorism “a lipsit” de la Aeroclubul Strejnic – Ploiesti. In noul program managerial, dezvoltat dupa 2002, era mentionat ca activitatea de planorism sa se efectueze in toate locatiile Aeroclubului Romaniei: mai concret fiind vizate Aerocluburile Teritoriale Sibiu si Ploiesti. Tentative de reorganizare a acestei activitati au fost facute si in anii anteriori, dar fara succes,… lipsuri materiale, de spatiu, a personalului navigant profesionist (PNP) si alte probleme tehnice determinand amanarea si chiar renuntarea la aceasta initiativa. S-au facut eforturile tehnice de dotare minimala: cate un automosor si cate doua planoare IS-28B2, de calificarea personalului de tractare pentru lansare la zbor si detasarea personalului navigant corespunzator. La ambele aerocluburi cea mai dificila problema a fost punerea in functiune a automosoarelor, “obosite” si “in pana” de piese,... ahackedulatori,… fiecare instalatie fiind prevazuta cu doua motoare si mai multi ahackedulatori,… in plus, lipsa statiilor de radio si ce era si mai important “lipsa mosoristului”. In ultimii ani, la nivelul Aeroclubului Romaniei, s-a facut simtita, pe langa alte lipsuri si lipsa pesonalului specializat: mecanici de planoare, “mosoristi” si instructori de zbor. Avand in vedere cele enumerate, a fost intocmit un program de calificare/recalificare pentru personalul tehnic, iar pentru personalul navigant s-a luat masura “suplimentarii” sarcinilor de serviciu pentru o serie de instructori, care aveau alte sarcini la sediul Aeroclubului Romaniei sau detasarea unor instructori de la aerocluburile unde acesta se “afla in exces”. La Sibiu a fost repartizar personal navigant de la AT Deva, iar pentru Ploiesti a fost prevazut personal navigant de la sediul AR si de la AT Clinceni – Bucuresti. Instructorii: Mihai ANDREI - seful Biroului Relatii Publice (subsemnatul), Mugurel IONESCU - seful Biroului Brevete si Licente, de la sediul Aeroclubului Romaniei si Iulian FRANGULOIU de la AT Clinceni – Bucuresti au fost solicitati pentru instruirea unui numar de 14 planoristi (3 PNP - piloti de avion, 2 piloti de aeronave ultrausoare si 9 elevi piloti – formare anul 1). Mecanic mosorist a fost desemnat “GOGU”, Emil GORGAN de la AT Clinceni – Bucuresti, care avea sarcina de a instrui pe “LIXU”, Gheorghe LIXANDROIU, ca viitor mecanic pentru tractare in vederea lansarii la zbor a planoarelor, “mosorist”. Activitatea a inceput “promotional” in 12 iunie 2004, la instructie participand o echipa de la Aeroclubul Teritorial Clinceni - Bucuresti coordonata de Sorin Nutu – Cdt Aeroclub Clinceni, Loredana Adascalitei, Iulian Franguloiu,… instructorii desemnati initial fiind ocupati in alte actiuni, printre care Raliul Carpatilor (o actiune franco-romana) si o serie de campionate. A urmat si Raidul Orient Express, o alta actiune internationala, care a consumat importante capacitati organizatorice si astfel, prima zi de zbor oficiala a fost pe 13 iulie 2004. Multa lume nu mai credea in “succesul” actiunii, mai ales ca la Sibiu situatia era si mai critica, determinata de importante probleme tehnice si nu in ultimul rand de lipsa personalului. Am mobilizat toti sportivii admisi, am facut pregatirea preliminara, verificarea cunostintelor, protectia muncii,... si am trecut la zbor. Comandantul Marian LICU ne-a asigurat cazarea pe aerodrom si am intrat in regim de “tabara”, cinci zile pe saptamana. Se pare ca acesta a fost secretul succesului, elevii piloti beneficiind de o pregatire constanta. Am remarcat la zbor un grup de studenti de la Facultatea de Aeronave – Bucuresti, trei - patru elevi de liceu,... PNP-istii ii stiam. Dupa aproape o luna de zbor am scos la simpla comanda primul elev pilot,... culmea,… era cel mai tanar dintre toti, Vladut AVRAMESCU, care implinise 16 ani cu 2 luni in urma. Evenimentul a avut loc pe 11 august 2004. As fi putut sa-l scot la simpla comanda chiar mai devreme, dar am zis sa nu “exageram”. Dar, bucuria a fost scurta. Organizarea Campionatului National de Planorism de la Craiova, l-a scos din “dispozitivul nostru” pe GOGU, si astfel am ramas “fara tractare”. LIXU, de la Strejnic, era instruit, “tragea” foarte bine la mosor, dar nu avea “dohackedente” si opera sub observatia lui GOGU. Toate interventiile la director, comandantul de detasament planorism, director de zbor, comandanti de aerocluburi au ramas fara solutie,… si astfel a intervenit o pauza care a fost estimata la doua saptamani, de catre administratie si a ajuns la o luna, asa hacked am estimat “eu”. Iulian FRANGULOIU, coechipierul meu de instructie, nu a acceptat sa faca seviciul de a “trage” la mosor si avea “fixul” ca va zbura la Clinceni,... vechea poveste, “detasam activitatea la Clinceni”,... Eu am ramas pe pozitia mea, “sa facem treaba la Ploiesti”,… Pierzand “batalia”, m-am dedicat activitatilor specifice biroului de relatii publice, arbitraj si promovarea competitiilor aflate in desfasurare sau in pregatire: realizare afise, fotoreportaje, interviuri, articole, actualizare site AR, arbitraj,... pentru campionatele nationale de planorism, parasutism si aeronave ultrausoare. In acest timp, “Franchi” buseste un planor la Clinceni si este “trecut pe dreapta”, drept care am ramas singur cu toti elevii de la Ploiesti. S-au facut demersuri pentru atestarea mosoristului de la Ploiesti si LIXU si-a “intrat in paine”, dovedindu-se devotat si talentat, inclusiv la cascada de cazuri speciale care au intervenit la un moment dat, “gama completa” de la 5; 15; 25; 50; 70; 100 m. Cu mult efort din partea tehnicului, automosorul a fost adus din nou in parametri si zborul a inceput, din nou, sa functioneze normal. Am procedat la instruirea tuturor elevilor piloti si pregatirea acestora pentru scoaterea la simpla comanda. PNP-istii, pilotii profesionisti, au fost trecuti in simpla comanda si continuam exercitiile de zbor la restul elevilor pilotilor, din care s-au triat 6 elevi pilot – formare anul 1, trei dintre cei noua initiali nemaivenind la activitatea de zbor in toamna,... au pierdut, pentru ca au ratat “brevetarea”. Intre timp, am mai participat la o serie de actiuni competitionale, care s-au tradus in pauze de zbor pentru planoristii “ploiesteni”, dar de ordinul a cateva zile, eu de fapt “trecand la program nonstop” timp de cca 2 – 3 luni,… nu am regretat. In toamna, in cadrul Campionatului National de Aeronave Ultrausoare Motorizate, care se desfasura pe aerodromul de la Ploiesti, am profitat de prezenta prietenului meu Simion CAMPEAN, pe care-l cunosc din 1975, fiind colegi de promotie la scoala de instructori si l-am rugat sa ma ajute sa facem zbor de instructie “la doua planoare”, sa mearga treaba mai eficient. De la primul zbor, cu unul dintre elevii piloti, “Simi” a apreciat pozitiv nivelul de pregatire in zbor al elevului repartizat si si-a aratat disponibilitatea de al scoate la simpla comanda, ceea ce am si facut,... era in 3 octombrie 2004. Dupa ce a fost scos la simpla comanda elevul respectiv, i-am comunicat prietenului meu, Simi, ca ceilalti sunt si mai bine pregatiti si ca ar trebui testati cu scopul de a fi lasati sa zboare la simpla comanda, ceea ce s-a si intamplat. A mai fost trecut in simpla comanda un planorist, apoi am avut ghinion cu o “restrictie de zbor” de cca doua ore, zboruri NATO,… Am ramas pe start si nu am incheiat ziua de zbor pana ce toti elevii piloti au “fost dati prin ciulini”, actiune, care trebuie sa recunosc, a fost facuta cu maximum de zel, toata recolta de ciulini a aerodromului fiind “tavalita” in acea zi. Au urmat zile de zbor in simpla comanda si tentative de termica pentru “noua generatie” de planoristi de la AT Ploiesti. Ahacked, toti sunt piloti sportivi de planor, remorcaj de automosor,... va urma remorcajul de avion, tentativele de termica pentru castig de inaltime de 1000 m si durata de cinci ore, probe preliminare pentru zborul de distanta cu tel fix de minim 50 km. Pentru ploiesteni zborul va fi de 70 km: Ploiesti – Buzau.
In urma activitatii de zbor la AT Ploiesti, au brevetat, in 20 noiembrie 2004, urmatorii elevi piloti “formare anul 1”: AVRAMESCU VLADUT – n. Bucuresti - 10 iunie 1988, elev clasa a IX-a. CHICHIANU MIHAI – n. Bucuresti – 5 februarie 1985, student aeronave. CONSTANTIN MIRCEA – n. Bucuresti - 3 decembrie 1984, student aeronave. CRETIU DANIEL – n. Bucuresti – 11 noiembrie 1984, student aeronave. DIMA IRINA – n. Bucuresti – 19 februarie 1988, eleva clasa a IX-a. VLASCEANU ANDREI - n. Bucuresti - 2 septembrie 1986, elev clasa a XI-a. Pe langa acestia au mai brevetat la planor un numar de 5 piloti de la alte categorii de aeronave: ILIE MIHAI - pilot instructor deltaplanist, pilot instructor de balon. CHIRIAC DAN - pilot instructor balon, pilot avion ultrausor. LICU MARIAN - pilot instructor avion, comnadantul aeroclubului Ploiesti. GRIGORE LAURENTIU - pilot instructor avion. RECU MARIAN - pilot instructor avion.
George STREJA, seful Detasamentului Planorism AR, a procedat la verificarea teoretica si in zbora acestora si a intocmit procesele verbale necesare. Astfel, dupa 35 de ani de “pauza”, la aeroclubul din Ploiesti a fost brevetata o noua promotie de planoristi. Un alt lucru demn de remarcat este procentul mare de brevetati, peste 78 %. Personal voi mentine cota mare a brevetatilor si in acest an, voi face toate eforturile,… Nu voi face aceasta singur. Am alaturi de mine un mecanic mosorist de nadejde, LIXU, Gheorghe LIZANDROIU si o grupa cu o pondere mare de studenti de la “aeronave”, avida de invatarea zborului. Vom avea un an plin. Celor trei studenti “antrenamentisti”, ahacked in “Grupa 921” de la Faculatea de Aeronave, le-au “venit intariri”, alti cativa studenti de la Grupele 921 si 924 alaturandu-se “pionierilor planorismului de la Ploiesti”. La examenele din aprilie 2005, au fost admisi la zbor 14 candidati, din care 6 sunt studenti din grupele mentionate: Adina STOLOJAN, Doiana DARABAN, Mihai Radu DUMBRAVA, Bogdan Silviu IORGA din Grupa 921, colegi ai celor din Grupa 911 de anul trecut si Andreea Ioana MIRCEA, Alexandru Dan NICULESCU din Grupa 924. Tot la Ploiesti “a mai aterizat” si Pera BAITY, coleg de facultate cu planoristii, dar care a reusit la examenul de selectie la grupa de zbor cu motor din Ploiesti. Pe langa studentii “de la aeronave”, au mai fost admisi la zbor, in sesiunea pentru planor din aprilie 2005, Gabriela Ioana GHICA – studenta la Facultatea de Stiinte Economice – Bucuresti (ASE) si elevii de liceu: Alexandra CARLAN, Costin Zotescu UTA, Romina ANTON, Octavian MIHALCEA si Andrei MITRAN. Analizand fisele de inscriere am constatat cresterea ponderii de fete intre cei admisi si localitatile de domiciliu,... “noii veniti” locuind in “toate zarile”, la: Buzau, Braila, Constanta, Brasov, Izvoarele, Valenii de Munte, Ploiesti si Bucuresti. Anul trecut majoritatea elevilor piloti au fost din Bucuresti. Nu stim ce a determinat ca 9 studenti din anul 2 ai Facultatii de Aeronave din Bucuresti sa opteze pentru activitatea de zbor de la Ploiesti si nu de la Clinceni - Bucuresti,... sau alt aeroclub. Un lucru este sigur, toti sunt pasionati de aviatie, de zbor si vor sa inteleaga parctic “tainele zborului”. Ca instructor de zbor, sper ca un numar cat mai mare dintre ei sa-si dovedeasca si calitatile de piloti sportivi de performanta in competitiile de planorism, zbor distanta sau acrobatie, asa ca voi continua pregatirea lor cu toate puterile.
Sa le uram succes ! Mihai ANDREI
|